Val nou de atacuri de tip ,,phishing” în numele ANAF!
Agenția Națională de Administrare Fiscală atenționează publicul în legătură ceu cea mai recentă campanie de e-mail-uri false
Biroul de presă al AJFP Ialomița a dat publicității recent un comunicat de presă prin care ANAF avertizează contribuabilii în legătură cu cea mai recentă campanie de phishing. În cadrul acesteia, sunt transmise, în numele instituției, e-mail-uri de la adresa ion@impal.ro. Prin intermediul acestora, contribuabilii sunt anunțați de ,,o posibilă neregularitate identificată în declarațiile fiscale depuse”, iar pentru ,,remedierea situației” li se recomandă urmarea anumitor pași. A căror finalitate nu este alta decât dezvăluirea de date personale sau bancare sensibile.
Pentru evitarea oricăror situații neplăcute ce ar rezulta din ignorarea potențialului pericol, oficialii ANAF reiterează faptul că mailurile respective nu trebuie deschise. În situația în care, totuși, ați deschis mail-ul primit de la adresa ion@impal.ro, sunt interzise strict accesarea documentelor anexate sau a link-urilor din corpul e-mail-ului ,,otrăvit”.
De asemenea, este strict interzisă transmiterea de date personale sau efectuarea de transferuri bancare către conturile menționate în e-mail-ul primit.
ANAF reamintește contribuabililor că serviciul Spațiul Privat Virtual, care le este pus la dispoziție gratuit, a fost creat și dezvoltat pentru comunicarea securizată cu instituția.
Informații fiscale cu caracter general pot fi obținute și prin intermediul Call Center-ului ANAF, apelabil la numărul cu tarif normal 0314039160.

