Unirea Slobozia începe play-out-ul de pe locul 14
Primul dintre cele 9 meciuri se joacă la Botoșani luni, 16 martie, de la ora 17.00
S-a tras linie sub programul sezonului regular al Superligii de fotbal, competiție în care echipa antrenată de Claudiu Niculescu s-a clasat după 30 de etape pe locul 14, ultimul dintre cele două care duc în barajul pentru menținere în primul eșalon.
Unul dintre paradoxurile fotbalului a făcut ca în ultimul meci din faza inițială a competiției, echipele cu cele mai puține rezultate de egalitate înregistrate (Unirea Slobozia – 3, FC Argeș – 4) să remizeze ,,alb” la capătul unui meci în care au părut să aplice aceeași schemă de joc bazată pe contraatac.
Remiza de la Mioveni a pus capăt unui sezon regular pe care Unirea Slobozia l-a început mai mult decât promițător. Și l-a continuat cu o serie aparent inexplicabilă de înfrângeri care au prăbușit echipa de pe loc de play-off până aproape de subsolul clasamentului. Clasament care reprezintă un indicator relevant pentru parcursul echipei, Cel puțin dacă e privit prin prisma faptului că parcursul foarte slab din partea a doua n-a reușit să ducă echipa pe loc direct retrogradabil. Ceea ce i-a făcut pe mulți dintre cei care au urmărit evoluția echipei ialomițene să se întrebe care ar fi fost poziția actuală din clasament dacă, spre exemplu, despărțirea de tandemul Prepeliță Jr. – Vlădoiu s-ar fi produs mai devreme…
Parte din datele de ordin statistic așa cum rezultă ele din clasamentul după 30 de etape indică faptul că Unirea Slobozia a avut al 14-lea atac din Superligă, cu 27 de goluri înscrise ( o medie de 0,9 pe meci) și a 13-a defensivă din campionat, cu 46 de goluri primite (1,53 pe meci).
De consemnat, de asemenea, și faptul că trei dintre cele doar șapte victorii de până acum au fost obținute în deplasare ( 1-0 cu FCSB în etapa a cincea, 2-0 cu FC Hermannstadt în etapa a noua și 3-2 cu Metaloglobus în ultimul meci din 2025).
5 din 9 meciuri în deplasare, în playout
La sfârșitul săptămânii trecute s-a clarificat și programul confruntărilor din etapa eliminatorie la finalul căreia se vor cunoaște echipelor care vor juca semnifinalele pentru locul de Conference League, ale celor care vor disputa barajul de menținere dar și al celor care vor retrograda direct în Liga 2 la finalul sezonului 2025-2026.
Unirea Slobozia va avea de disputat 5 dintre cele 9 meciuri în deplasare ( cu FC Botoșani, Farul Constanța, FK Csikszereda, Metaloglobus și FCSB). ,,Țintarul” playout-ului include și meciurile cu Oțelul Galați, Petrolul Ploiești, FC Hermannstadt și UTA ARAD.
Data și ora meciului de debut au fost deja stabilite, partida din deplasare cu FC Botoșani urmând să se dispute luni, 16 martie, de la ora 17.00.
Celelalte opt partide sunt programate în intervalul 13 martie – 16 mai, cu precizarea că meciurile din ultima rundă se vor disputa la aceeași oră dacă situația din clasament va impune acest lucru.

Claudiu Niculescu a declarat în cadrul conferinței de presă ce a prefațat meciul cu FC Argeș că deși și-ar fi dorit un altfel de program nu consideră neapărat un dezavantaj faptul că va juca majoritatea partidelor din play-out în deplasare:
Unirea Slobozia este, totuși, dezavantajată de faptul că a intrat în lupta pentru supraviețuirea în Superligă din postura de beneficiară a rotunjirii. Asta în condițiile în care beneficiul reprezentat de rotunjirea numărului de puncte obținute reprezintă primul criteriu de departajare în cazul egalității între două echipe.
Despre odiseea departajării în cazul egalității perfecte
Regulamentul de organizare a Superligii precizează că în cazul egalității de puncte la finalul campionatului va fi avantajată echipa care nu a beneficiat de rotunjire la finalul sezonului regular.
Celelalte criterii de departajare sunt, în ordine: numărul de puncte obținute la finalul sezonului regular,rezultatele directe în play-out, golaverajul mai bun din meciurile directe din play-out,numărul mai mare de goluri marcate în meciurile directe din play-out, golaverajul mai bun în toate meciurile jucate în sezonul regulat și play-out și numărul mai mare de goluri marcate în toate meciurile (sezonul regular plus play-out)
În cazul în care echipele nu pot fi departajate în urma aplicării tuturor acestor criterii, vor fi obligate să dispute un meci de baraj, pe teren neutru.
,,Distracția” din play-out se anunță maximă, în condițiile în care aplicarea înjumătățirii punctelor și a rotunjirii despre care aminteam mai sus a redus numărul de puncte ce despart viitoarele adversare. Și, implicit, a ,,ascuțit” lupta din partea inferioară a clasamentului.
Înaintea disputării primei etape diferența dintre FCSB (prima clasată) și FK Csikszereda (locul 7) este de doar 7 puncte iar Unirea Slobozia este la trei puncte distanță de ciucani și de Petrolul Ploiești, echipe aflate la egalitate de puncte, 16.
Clasamentul play-out-ului înaintea disputării primei etape arată astfel:
- FCSB – 23 puncte
- UTA Arad – 22 puncte
- FC Botoșani – 21 puncte
- Oțelul Galați – 21 puncte
- Farul Constanța – 19 puncte
- FC Petrolul – 16 puncte
- FK Csikszereda – 16 puncte
- Unirea Slobozia –13 puncte
- FC Hermannstadt – 12 puncte
- Metaloglobus – 6 puncte
La final de play-out, primele două clasate se vor duela pentru un loc în finala a cărei miză este un loc în preliminariile Conference League. Pentru a ajunge în Europa, câștigătoarea respectivului duel ar trebui să scoată din cursă ocupanta locului al treilea din play-off.
Locurile 7 și 8 din play-out vor juca împotriva echipelor de pe locurile 3 și 4 din play-off pentru menținerea/promovarea în Superligă iar ultimele două clasate vor lua direct drumul ligii secunde.

