Slobozia ar putea intra pe lista orașelor care vor interzice total jocurile de noroc.
Primul proiect de hotărâre cu acest subiect, inițiat de consilierii locali USR Ioana Zangor și Octavian Săvoiu, este deja supus dezbaterii publice pe site-ul Primăriei Municipiului Slobozia. Un demers similar a inițiat și Alexandru Potor, edilul-șef al Sloboziei.
În motivarea demersului se reamintește celor interesați de subiect că activitățile de jocuri de noroc constituie o ,,categorie cu impact semnificativ asupra comunității locale”, cu potențial imens de a genera efecte negative precum creșterea vulnerabilității sociale în special în rândul persoanelor tinere și al categoriilor sensibile, afectarea ordinii și liniștii publice dar și apariția unor presiuni suplimentare asupra serviciilor sociale și de sănătate.
Inițiatorii demersului punctează și faptul că în contextul actual este absolut necesară adoptarea unei politici publice locale care să reflecte atât opțiunea comunității cât și interesul public local privind modul în care aceste activități pot fi desfășurate la Slobozia în limitele conferite de cadrul normativ național.
Inițiativa pornește de la premisa că Slobozia traversează o perioadă în care stabilitatea economică și coeziunea socială sunt esențiale pentru viitorul comunității: ,,Într-un oraș în care numeroase familii depind de venituri medii sau reduse, în care există cartiere vulnerabile și unde presiunea economică este reală, expansiunea sălilor de jocuri de noroc ridică o problemă serioasă de oportunitate și responsabilitate publică. În Slobozia, sălile de jocuri nu sunt zone periferice. Ele sunt amplasate in cartiere dens populate, la parterul blocurilor de locuințe, in apropierea magazinelor de proximitate, in zone cu trafic pietonal intens și chiar în apropierea instituțiilor de învățământ. În anumite zone ale orașului, prezența lor este constanta și vizibilă, devenind parte din peisajul cotidian” se arată în expunerea de motive care însoțește proiectul de hotărâre supus deja dezbaterii publice pe site-ul Primăriei Municipiului Slobozia.
Ioana Zangor și Octavian Săvoiu atrag atenția că accesibilitatea jocurilor de noroc la nivelul municipiului reședință de județ nu este ,,neutră”
Inițiatorii demersului de interzicere a jocurilor de noroc la Slobozia își susțin demersul și prin argumentul că acestea funcționează în baza unui mecanism care stimulează comportamentul repetitiv și impulsiv: ,,Pierderile financiare se pot acumula rapid. Salarii întregi pot fi cheltuite într-o singură seară. În timp, apar împrumuturi, datorii, presiuni financiare constante. Dependența de jocuri este recunoscută ca tulburare comportamentala și este asociată cu anxietate, depresie și dezechilibru emoțional” se mai consemnează în pledoaria pentru interzicerea jocurilor de noroc la Slobozia.
Mai mult decât atât, în opinia inițiatorilor, adoptarea hotărârii se impune și dat fiind impactul negativ al jocurilor de noroc asupra familiilor jucătorilor: ,, Lipsa resurselor financiare afectează cheltuielile de bază: întreținerea, utilitățile, educația copiilor. Apar conflicte, tensiuni, destrămări familiale. Copiii sunt cei mai vulnerabili, pentru că resimt instabilitatea fără a înțelege cauza ei. În multe cazuri, familiile ajung să apeleze la sprijin social sau la împrumuturi pentru a acoperi pierderile generate de comportamentul compulsiv al unui membru” se mai arată în expunerea de motive.
În ceea ce privește impactul interzicerii jocurilor de noroc asupra bugetului local, inițiatorii proiectului subliniază că adoptarea hotârârii poate avea impact negativ asupra veniturilor colectate la bugetul local în condițiile în care nu vor mai fi încasate sume provenite din autorizarea la nivel a activităților specifice. Pe de altă parte, cei doi aleși locali au ținut să precizeze că demersul lor urmărește ,,diminuarea costurilor indirecte suportate de comunitate”, costuri generate de efectele sociale și de ordine publică asociate acestui tip de activități.
Reamintim cititorilor noștri că onor Consiliul Local poate decide dacă pe teritoriul unității administrativ-teritoriale pe care o reprezintă se pot desfășura sau nu activități de jocuri de noroc în locații fizice.
Cadrul legislativ care stă la baza proiectului de hotărâre (respectiv O.U.G. nr. 77/2009 și OUG 7/2026) precizează și că pentru operatorii economici care la data intrării în vigoare a viitorului act normativ dețin autorizație de exploatare valabilă emisă de ONJN, prevederile ar urma să se aplice la finalul perioadei de autorizare.
Un proiect aproape identic a fost inițiat tot la data de 17 martie, de Alexandru Potor, primarul Muncipiului Slobozia. Cu mențiunea că, în varianta propusă de edil ar urma să fie permisă funcționarea loteriilor cu condiția ca acestea să nu desfășoare activități de tip slot-machine.

