La Fierbinți-Târg și Căzănești ADI ECOO 2009 va percepe tarife pentru clienții din mediul rural

Decizia a fost adoptată cu unanimitate de voturi în ședința extraordinară de marți, 17 martie, a Consiliului Județean Ialomița

Proiectul de hotărâre supus aprobării plenului în sistem online are la origine două solicitări adresate în luna februarie operatorului de salubritate ADI ECOO 2009 SA de primarii celor două localități.
Edilii solicită, în esență, corelarea tarifului aplicat persoanelor fizice cu realitatea din teren. Prin realitatea din teren înțelegându-se că cele două UAT-uri au, în prezent, populație sub 10.000 de locuitori și, prin urmare, conform prevederilor Legii nr.351/2001 nu se mai încadrează în condițiile impuse pentru a putea fi menținute la rangul de localități urbane.
Mai mult decât atât, în ambele ,,orașe”, 96% din populație locuiește la case ceea ce înseamnă că practic, structura rezidențială este similară celei a comunelor din Ialomița.

Primarii cer echitate și proporționalitate

Din punctul de vedere al operatorului de salubritate, colectarea deșeurilor se efectuează ,,din poartă în poartă”, fără utilizarea unor sisteme sau a unei infrastructuri specifice unei localități urbane așa cum este definită aceasta în Codul Administrativ. În același ,,decor” se încadrează și modul în care se circulă pe drumurile publice din cele două localități, mod similar celui din mediul rural. Ceea ce, evident, face ca și modul de operare a autospecialelor de colectare a deșeurilor să fie similar celui din satele și comunele județului.
În condițiile date, primarii ,,orașelor” Fierbinți-Târg și Căzănești solicită aplicarea principiului echității și proporționalității astfel încât persoanele fizice din cele două localități să achite taxa de salubrizare la nivelul de 26 de lei/persoană în loc de 30 de lei cât se percepe în prezent.

Data la care se va pune în aplicare hotărârea adoptată marți nu este cunoscută deoarece documentul trebuie aprobat de fiecare dintre Consiliile Locale ale UAT-urilor membre în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ,,ECOO 2009” și, ulterior, în Adunarea Generală a Acționarilor.

Conform celor mai recente date oficiale, orașul Fierbinți-Târg are 4620 de locuitori iar în registrul de stare civilă de la Căzănești sunt înscriși 2938.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *