Trageri cu armament de infanterie în poligonul Unității Militare Borcea.
Exercițiile vor avea loc în cursul zilelor de miercuri 25 și joi 26 februarie
Unitatea Militară 01912 a informat luni Primăria Municipiului Fetești cu privire la desfășurarea în zilele de miercuri și joi a unor activități de instruire ce vor include trageri cu armament de infanterie în poligonul unității.
Tragerile vor avea loc în intervalul 09.00-22.00 și, prin urmare, autoritățile militare solicită, pentru siguranța cetățenilor, evitarea, în perioada respectivă, a oricăror lucrări agricole pe terenurile din vecinătatea poligonului de tragere.
Totodată, Ministerul Apărării Naționale a făcut cunoscut faptul că începând de marți 24 până luni, 2 martie inclusiv, aeronave ale Forțelor Aeriene Române, Germane, Spaniole și ale US Air Force dislocate la Baza Aeriană 57 Mihail Kogălniceanu vor executa zboruri de antrenament în spațiul aerian românesc.
Oficialii MAPN au precizat că zborurile vor avea loc în regim supersonic, la înălțimi mici dar cu ,,luarea tuturor măsurilor de siguranță aeriană şi reducerea impactului fonic asupra populației”
Exercițiile efectuate de forțele aeriene aliate au scopul ,,de a contribui la îmbunătățirea capacității de reacție a personalului aeronautic în orice situație”

