Iarna își reintră în drepturi în sud-estul României
Bărăganul va fi de marți dimineață sub incidența unui cod galben de viscol
Așa cum se anticipa încă de la sfârșitul săptămânii trecute, specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie au emis luni dimineață două alerte de interes pentru locuitorii din sud-estul și sudul României.
La ora 10.00 a intrat în vigoare o informare valabilă până joi dimineață la ora 10.00, interval în care se așteaptă răcirea vremii, dublată de precipitații moderate cantitativ ce vor aduce în zonele vizate strat de zăpadă, polei și ghețuș. În primele patru zile ale săptămânii sunt așteptate și intensificări ale vântului care vor viscoli zăpada.
Luni (16 februarie) vremea va deveni rece în Moldova, iar marți și în regiunile sudice, astfel încât temperaturile maxime se vor încadra în general între -4 și 4 grade. Miercuri vremea se va menține rece în Moldova, estul Munteniei și în Dobrogea, unde temperaturile maxime se vor încadra între -6 și 0 grade. Meteorologii avertizează și că temperaturile minime vor fi preponderent negative la nivelul întregii țări și se vor încadra, între -9 grade în estul Transilvaniei și în nordul Moldovei și 4 grade în sudul Banatului și pe litoral.
Marți (17 februarie), aria precipitațiilor se va extinde dinspre sud-vest și va cuprinde sudul, estul și local centrul țării. La început vor fi precipitații mixte în Oltenia și Muntenia, ploi în Dobrogea și ninsori în Transilvania și Moldova, precum și la munte, apoi în noaptea de marți spre miercuri vor predomina ninsorile. Se va depune strat de zăpadă în medie de 5-15 cm și local de 20-30 cm. Se vor acumula cantități de apă de 10-20 l/mp și local de peste 25 l/mp. Izolat vor fi condiții de polei și ghețuș.
În intervalul de valabilitate a informării, vântul va avea intensificări în noaptea de luni spre marți și marți în estul Olteniei, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei iar din seara zilei de marți în cea mai mare parte a țării cu viteze la rafală în general de 45-65 km/h. În sud și sud-est temporar va fi viscol iar vizibilitatea va fi scăzută.
Cod galben de viscol în Bărăgan
De marți dimineață la ora 10.00 până miercuri la ora 14.00, în sudul Olteniei, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei sunt așteptate precipitații însemnate cantitativ. Ziua vor fi precipitații mixte (ploaie, lapoviță, ninsoare) în Oltenia și Muntenia, ploi în Dobrogea și ninsori în Moldova. În noaptea de marți spre miercuri vor predomina ninsorile. Se vor acumula cantități de precipitații de 25-30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. Se va depune strat de zăpadă în medie de 10-30 cm. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50-70 km/h, va fi viscol iar vizibilitatea se va reduce sub 100 m.
În funcție de evoluția şi intensitatea fenomenelor meteorologice deja prognozate, ANM va actualiza prezentul mesaj inclusiv prin avertizări de tip nowcasting pentru fenomene severe imediate.

