George Dragomir și Alexandra Alecu au fost desemnați sportivii anului 2025 în Ialomița!

Scrimerul legitimat la CSM Unirea Slobozia a dominat ierarhia la categoria ,,Sporturi olimpice” iar Alexandra Alecu (CS Satori, Kempo) s-a impus în clasamentul ,,neolimpicilor”

Direcția Județeană de Sport Ialomița a făcut public la sfârșitul săptămânii trecute clasamentul celor mai buni sportivi din județ în 2025. Departajarea s-a făcut în urma aplicării unor criterii de performanță care au inclus rezultatele obținute de sportivi la competițiile naționale și internaționale oficiale, numărul convocărilor la loturile naționale și cel al participărilor efective la competițiile în care au fost implicate echipele naționale ale României.

George Dragomir și-a reconfirmat statutul de produs premium al școlii de scrimă ialomițene și a câștigat detașat, cu 262 de puncte, trofeul destinat celui mai bun sportiv ialomițean al anului recent încheiat.
Premiul este consecința firească a palmaresului din 2025, an în care George Dragomir a cucerit, cu echipa națională de sabie a României, medalia de bronz de la Campionatul Mondial desfășurat în luna august în capitala Georgiei,Tbilisi.
George a devenit, tot anul trecut, și vicecampion național și și-a adjudecat locul al treilea pe podium la Cupa României. Parcursul de excepție din 2025 a fost completat de clasările pe podium cu echipa României la etapele de Cupă Mondială găzduite de Madrid și Alger.

Locul secund în clasamentul ,,olimpicilor” ialomițeni a fost obținut de Eduard Dragomir, creditat cu 48 de puncte. Format, ca și fratele său mare, George, la școala de scrimă coordonată la CSM Unirea Slobozia de către profesorul Marin Cruțu, Eduard și-a trecut în colecția de medalii bronzul ediției 2025 a Campionatului Național de Sabie. Și tot cu bronz i-au fost recompensate și evoluțiile cu echipa de sabreri a CSM Unirea Slobozia în Campionatul Național pe echipe și în Cupa României.
Puncte în clasamentul județean al anului 2025 i-a adus și selecția la lotul național, succes personal care îi și prefigurează un 2026 de top.

Podiumul clasamentului DJS Ialomița pentru sporturile olimpice a fost completat de Ștefan Andreescu, recompensat cu 25 de puncte. Pentru tenismenul nr.1 al CSM Unirea Slobozia, 2025 a fost anul reconfirmării talentului demonstrat și efortului depus pe drumul către marea performanță. Ștefan și-a păstrat titlul de campion național câștigat în 2024 și a fost cooptat în echipa de Cupa Davis a României.
Convocarea a venit ca urmare a parcursului excelent pe care Ștefan l-a început pe locul 793 în clasamentul ATP pentru ca finalul de an 2025 să-l găsească pe locul 518. Ultima performanță notabilă a ,,rachetei nr.1” a județului a fost sfertul de finală jucat împreună cu Gheorghe Schinteie în proba de dublu a turneului ITF de categorie M25 disputat în noiembrie în Antalya. Și pierdut, la mare luptă, dupe ce Ștefan și colegul său au câștigat primul set cu 6-2 în fața tandemului format de româno-suedezul Daniel Mădăraș și sârbul Dușan Obradovic. Important de consemnat pentru posteritate este și faptul că la 1 decembrie 2025, Ștefan Andreescu a atins și cea mai înaltă poziție de până acum în ierarhia ATP, locul 513.

În clasamentul ialomițenilor care au performat anul trecut în sporturile olimpice se mai regăsesc și Marian Cristian Gavrilă (CSM Unirea Slobozia, scrimă) – locul 4, 22 p., Răzvan Stănescu ( CSM Unirea Slobozia, scrimă) – locul 5, 18 p., Maia Munteanu (CSS Slobozia, tenis) – locul 6, 10 p., Mihai Cruțu (CSM Unirea Slobozia, scrimă) și Andrei Dorobanțu (AFC Unirea 04 Slobozia) – locul 7, 8 p.,
Maria Ghiță și Bianca Vintilă ( CSM Unirea Slobozia, handbal) – locul 8, 6 p.,
Stelică Petre (CSS Unirea Slobozia, scrimă) – locul 9, 3 p., în timp ce pe locul 10 s-au clasat alți patru scrimeri, Damian Neagu, Rareș Gheorghe și Cristian Stănescu (CSS Slobozia) și Rareș Negoiță (CSM Unirea Slobozia), fiecare dintre ei cu câte două puncte în clasament.

Alexandra Alecu, cea mai bună dintre cei mai buni practicanți de kempo în 2025

Clasamentul celor mai buni 10 practicanți de sporturi neincluse în programul Jocurilor Olimpice este constituit exclusiv din tineri sportivi îndrăgostiți de kempo.
Alexandra Alecu, eleva pregătită în cadrul CS Satori de Sensei Florin Mihalcea, este de departe cea mai galonată dintre sportivii premiați de Direcția Județeană de Sport pentru performanțele din 2025.
Cele 397,5 puncte obținute de Alexandra recompensează 6 medalii cucerite în competițiile de nivel continental și mondial la care luptătoarea a participat. Palmaresul ei include locul 2 în proba de submission și locurile 3 obținute în probele de semi-kempo, full-kempo și kata din cadrul Campionatului European din Spania, respectiv medaliile de argint în proba de submission și bronz în cea de knockdown din cadrul Campionatului Mondial găzduit de Portugalia. La performanțele amintite se adaugă și trei clasări pe locul al patrulea în cadrul aceleiași competiții, în probele de semi-kempo, kata și kata cu arme.


Podiumul aceleași secțiuni a Premiilor este completat de Irina Gabriela Cârstea (CSM Unirea Slobozia) – locul 2, 327 p. și Luca Milea (CSM Unirea Slobozia) – locul 3 – 269 p.
Ierarhia alcătuită în mod tradițional la trecerea dintre ani de Direcția Județeană de Sport Ialomița este completată de:

Alexandru Gabriel Ionescu (CS Satori)- 263 p.
Mădălin Petrișor Roșu (CSM Unirea Slobozia) – 250 p.
Sebastian Oprea (CS Satori) – 58 p.
Remus Gabriel Mușat (CS Satori) – 55 p.
Marian Neculai (CS Cetatea Dojo) – 50 p.
Alexia Prefac (CS Satori) – 43 p.
Cristian Copilău (CSM Unirea Slobozia) -43 p.

Centralizarea rezultatelor trimise de cluburile din județ a fost făcută de o comisie din cadrul DJS Ialomița, care a aplicat criterii stricte în elaborarea celor două clasamente.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *