Boboteaza, a doua mare sărbătoare creștină a începutului de an
Ziua de 6 ianuarie este bogată în datini și credințe
Muzeul Național al Agriculturii continuă în 2026 o tradiție ce datează încă de la începuturile erei digitale, aceea de a marca principalele repere din calendarul evenimentelor cu profundă încărcătură religioasă. Iar Boboteaza este unul dintre aceste repere, cu atât mai mult cu cât ritualul obișnuit începe în Ajun și continuă pe tot parcursul zilei de Bobotează.
Muzeograful Magdalena Petre-Filip a făcut, pentru cei interesați, o sinteză a datinilor și obiceiurilor practicate cu ocazia Bobotezei:
,,În ziua de Ajun, se ține post, adică nu se mănâncă de dulce, ci numai de sec. Ba foarte mulți oameni, în special feciorii și fetele mari, nu mănâncă nimic până spre seară sau chiar până a doua zi dimineață, ca să aibă noroc și să se poată căsători și să capete un soț frumos și harnic. Gospodinele fac colaci, unul dintre ei fiind dat preotului, mâncare de prune, plăcinte cu varză, grâu fiert cu nucă, ca în Ajunul Crăciunului, pe care le așază pe masă. Nu se mănâncă nimic până nu trece preotul, fiindcă se spune că ”dacă mănânci înainte de aceasta, atunci și păsările mănâncă vara pâinea de pe câmp”. Preotul, care ține într-o mână crucea, iar în cealaltă un struț de busuioc, însoțit de un om mai în vârstă care duce o căldărușă cu apă sfințită și o pereche de desagi, umblă pe la toate casele, stropește cu agheasmă și binecuvântează oamenii și locuințele cântând: ,,În Iordan botezându-te Tu Doamne…”. După ce a stropit în toate camerele, se întoarce cu fața spre ușă și așteaptă să vină toți ai casei să sărute crucea. Primul vine gospodarul casei, apoi gospodina și apoi toți ceilalți din casă, după etate. După ce fiecare sărută crucea este stropit de preot cu apă sfințită pe frunte. Se binecuvântează masa și bucatele, iar gospodarul îi poftește la masă, ca să guste măcar puțin din bucatele pregătite. Fetele mari din casă pun mărgelele, cerceii și șase boabe de porumb sub petica de la pragul ușii, ca atunci când vine preotul, să treacă atât el, cât și ceilalți peste ele, dar să nu le vadă, ca să se mărite. Altele fură din struțul preotului câte o rămurică de busuioc și îl pun sub pernă când merg la culcare, ca să își viseze ursitul”
În credința populară a rămas și superstiția legată de faptul că în Ajunul Bobotezei nu se dă copiilor să mănânce pâine pe afară, ca să nu facă așa tot anul și nici nu se bat copiii, ca să nu capete bube peste an. Tot în această zi, nu se dă nimic din casă, ca să ,,nu se împrăștie gospodăria” și nu se cerne făină, ,,ca să nu se facă pureci peste an”. Se mai zice că cine strănută în această zi, acela va trăi mai bine peste an…
Bătrânii spun și că dacă în Ajunul Bobotezei este brumă pe pomi, vor fi poame multe, iar dacă picură de la streașină, vara va fi ploioasă. Și tot de la ei ne-a rămas credința că în seara Ajunului Bobotezei vitele vorbesc între ele și-și destăinuie unde se află comori ascunse în pământ, comori despre care se zice că ard în această seară. Iar cerurile se deschid și cine stă noaptea de priveghează, îi poate cere lui Dumnezeu orice va vrea și i se va îndeplini dorința.
Tot dinspre străbuni vine și credința că în noaptea Bobotezei ouăle de corb plesnesc sub puterea gerului și puii de corb întind aripile și zboară.
Boboteaza la Grivița / Sursă foto: Arhiva Muzeului Național al Agriculturii
Despre Iordan – sfințirea aghesmei sau sfințirea cea mare a apei
Pe când sfințirea cea mică a apei se face în biserică, sfințirea aghesmei mari se face întotdeauna într-un loc public, o piață sau lângă o fântână, într-un loc pregătit dinainte. Dacă Iordanul avea loc lângă un fluviu sau o altă apă curgătoare, se făcea o copcă în gheața apei respective, prin care oamenii locului scoteau apa pentru sfințit și în apropierea căreia se așeza masa cu cele de trebuință preotului dar în mai multe locuri se făcea și o cruce mare din gheață. După ce în biserică se termina Sfânta Liturghie, toată lumea mergea afară, iar preotul îmbrăcat în cele mai frumoase veșminte, cu crucea în mână și cu cantorii alături, începea slujba de sfințire a apei.
La sfârșit, preotul stropea poporul cu apă sfințită, intra în biserică, o stropea și pe aceasta, iar lumea după ce lua anafură și apă sfințită se întorcea acasă. Cu această apă, stropeau vitele și nutrețul lor și apoi beau pe nemâncate câte o gură, ca să se sfințească și să se curățească, iar restul îl păstrau tot anul, căci ,,apa sfințită în ziua de Bobotează nu se strică niciodată și este lecuitoare și tămăduitoare de orișice boală”.
Se credea că atunci când preotul înmuia crucea în apă, în ziua de Bobotează, toți dracii ieșeau din apă și rătăceau pe câmpuri, până trecea această zi. De aceea se zicea că nu e bine ca românii să lase rufe întinse pe gard sau pe sârmă, fiindcă dracii fug și se ascund sub ele.
Nu în ultimul rând se spune că din ziua de Bobotează timp de șase săptămâni toate apele sunt sfinte și curate, chiar și cele din vârful munților.
În multe dintre comunitățile din Ialomița, o parte dintre datinile și obiceiurile evocate se păstrează, practic, nealterate de trecerea anilor.
