Mobilizare generală la ISU ,,Barbu Catargiu” Ialomița!
S-a solicitat sprijin de la inspectoratele din Cluj și Mureș, pentru gestionarea eventualelor situații de urgență din județ
În contextul emiterii de către Administrația Națională de Meteorologie a avertizării cu cod roșu, conform căreia la nivelul județului Ialomița sunt prognozate ploi abundente, iar cantitățile de apă vor fi de 110-120 l/mp, pompierii ialomițeni sunt pregătiți să intervină în sprijinul populației și autorităților locale, pentru preîntâmpinarea situațiilor care pot pune în pericol viața și bunurile.
La ora intrării în vigoare a alertei meteo ( ora 21.00), la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița va fi activată grupa operativă.
În vederea gestionării cu succes a eventualelor situații de urgență provocate de vremea nefavorabilă, în sprijinul forțelor locale de intervenție vor fi dislocate personal și tehnică, după cum urmează:
• ISUJ Cluj va asigura 8 motopompe, două autocamioane cu prelată, un microbuz pentru transport persoane, o autospecială pentru muncă operativă cu peridoc și barcă pneumatică;
• ISUJ Mureș va asigura opt motopompe, două autocamioane cu prelată, un microbuz pentru transport persoane și o autospecială pentru muncă operativă și barcă pneumatică.
În același context, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Barbu Catargiu” al județului Ialomița s-a dispus:
❗pre-alertarea tuturor subunităților de intervenție și pregătirea tehnicii din dotare, specifică tipurilor de risc posibile în urma avertizărilor meteorologice primite;
❗înștiințarea autorităților din cadrul unităților administrativ teritoriale pentru punerea în aplicare a măsurilor proprii prevăzute de planurile în vigoare în astfel de situații de urgență, precum și alte autorități cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență;
Pompierii militari asigură locuitorii județului că sunt pregătiți să intervină în cel mai scurt timp pentru limitarea efectelor produse de situațiile de urgență, forțele de intervenție urmând a fi suplimentate gradual la nevoie.
Recomandări pentru populație:
Amânați activitățile în aer liber! Lucrul în spații deschise sau la înălțime devine periculos pe vreme rea;
❗Închideți toate ferestrele și asigurați-vă că obiectele din exterior sunt fixate pentru a preveni eventuale accidente;
❗Evitați zonele cu copaci, stâlpi, panouri publicitare sau alte structuri care ar putea fi doborâte de vânt;
❗Curățați șanțurile și rigolele pentru a permite scurgerea normală a apei provenite din precipitații;
❗În cazul creșterii debitelor unor cursuri de apă, nu încercați să le traversați și nu vă apropiați de malurile acestora.
Informații suplimentare despre modul de comportare in cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Vestea bună a momentului este că ANM a restrâns cu opt ore perioada de valabilitate a codului roșu, valabil inițial până miercuri la ora 23.00. Marți dimineață, meteorologii au updatat avertizarea inițială, a cărei ,,acoperire” va înceta la ora 15.00. În același timp, însă, a fost extinsă aria de acoperire a alertei, prin adăugarea județelor Giurgiu și Ilfov ( inclusiv Municipiul București) pe lista care, inițial, cuprindea județele Ialomița, Călărași și Constanța.

