,,Naparis Trophy” pune, pentru al treilea an consecutiv, Slobozia pe harta tenisului mondial

Primele meciuri din calificări încep duminică dimineață la ora 10.00

La câteva ore distanță de momentul primelor schimburi de mingi din ,,calificări” nu putem decât să ne bucurăm că, în ciuda tuturor provocărilor, turneul feminin de categorie W50 va readuce ,,sportul alb” mai aproape de fanii săi din Ialomița.

Baza ,,Tenis Con”, pregătită și de astă dată în cele mai mici detalii, va găzdui în perioada 31 august – 6 septembrie, evenimentul de referință al toamnei sportive ialomițene.

Jucătoare de tenis din 18 țări s-au înscris la turneul de categorie W50 din circuitul ITF ce și-a câștigat locul binemeritat în seria evenimentelor sportive desfășurate sub auspiciile Federației Române de Tenis. România va fi reprezentată pe tabloul principal și de Georgia Crăciun, Ilinca Amariei și Andreea Prisăcariu. Alte patru românce au primit wild-card-uri din partea organizatorilor.

Startul oficial al competiției a fost dat în cadrul unei conferințe de presă în deschiderea căreia Cristian Ursu, președintele CS Satori – clubul organizator al turneului, a evocat importanța din punct de vedere simbolic a ediției de anul acesta.

,,Naparis Trophy 2025” înseamnă un deceniu de parteneriat între Consiliul Județean Ialomița, Primăria Municipiului Slobozia prin CSM Unirea Slobozia, Federația Română de Tenis și Clubul Sportiv Satori Art. Asocierea celor patru parteneri a însemnat 10 ani de provocări dar și de certitudine a faptului că perseverența, viziunea și colaborarea pot transforma un proiect sportiv într-o tradiție internațională:

La rândul său, Marian Pavel, președintele Consiliului Județean Ialomița a făcut o nouă pledoarie pentru nevoia de susținere a proiectelor din sănătate, educație și sport. Șeful administrației județene a reiterat ideea că proiecte de genul ,,Naparis Trophy” trebuie să fie rezultate de succes ale parteneriatului public-privat:

George Cosac: ,,Naparis Trophy este turneul cel mai bine organizat din categoria sa

Prezență deja tradițională la turneul feminin de la Slobozia, președintele Federației Române de Tenis a ținut să puncteze încă din debutul declarației cu care a prefațat competiția, faptul că încrederea de care se bucură gazdele din partea forului național a fost consolidată de feed-back-ul primit din partea jucătoarelor care au participat la primele două ediții. Mai mult decât atât, în condițiile în care și ediția 2025 se anunță a fi o reușită, George Cosac a anticipat că Slobozia ar putea găzdui într-un viitor nu foarte îndepărtat meciuri de Cupa Davis sau Fed Cup:

Finala de simplu se va vedea duminică, 6 septembrie, la Digi Sport

Primele meciuri din calificări se vor disputa în ultima zi de august iar cele de pe tabloul principal sunt programate începând de luni pentru ca meciurile ce vor stabili finalistele să se dispute vineri, 5 septembrie. Punctul culminant al turneului va fi atins sâmbătă, 6 septembrie, la ora 16.00, odată cu primele schimburi de mingi ale finalei de simplu.

Finala va putea fi urmărită de cei care nu vor putea ajunge la meci în transmisiunea directă asigurată de Digi Sport

Premiile turneului de simplu au fost repartizate astfel: câștigătoarea va primi 20.300 de lei, finalista 10.730, celelalte două semifinaliste câte 6.369 de lei fiecare iar jucătoarele ajunse în sferturile de finală câte 3.939. Accederea în optimile de finală va fi recompensată cu 2581 de lei iar jucătoarele care se vor opri în faza șaisprezecimilor câte 1530.

Nu putem încheia avancronica ,,Naparis Trophy” fără a menționa contribuția esențială a voluntarilor la reușita turneului. Cu atât mai mult cu cât eforturile tinerilor au început cu mult înaintea momentului de start al acestuia.
De asemenea, nu e de ignorat nici componenta culturală , introdusă în povestea Naparis din dorința organizatorilor de a promova imaginea Conacului Bolomey. Clădirea construită în 1898 și redată ialomițenilor în cadrul unui amplu program de reabilitare derulat de Consiliul Județean Ialomița este imaginea ediției 2025 a ,,Naparis Trophy”

Turneul ITF de categorie W50 beneficiază de susținerea financiară a companiei Orion, din postura de Partener Oficial. S-au alăturat eforturilor de organizare și companiile Teletext și Oyl Holding (Diamond Partners), Agromas, AGS Class Construct, International Service (prin MG-Mobility Partner), Como Clinic, Ampa Agri și Taboo Events.

 

 

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *