Slobozia e capitala olimpiadelor ajunse în faza etapelor naționale

Published On: aprilie 10, 2025Last Updated: aprilie 10, 2025By Tags: , , ,

Olimpiada națională de fizică pentru elevii din clasele VI-XII se desfășoară în perioada 10-15 aprilie

506 dintre elevii cei mai pasionați de fizică, câștigători ai fazelor județene, se vor lupta începând de joi, pentru un loc pe podiumul concursului găzduit de Colegiul Național ,,Mihai Viteazul”, Liceul Tehnologic ,,Alexandru Ioan Cuza” și Școala Gimnazială nr.3 Slobozia.
Ceremonia de deschidere va avea loc cu începere de la ora 18.00 la Casa Municipală de Cultură ,,Nicolae Rotaru”, în prezența reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării dar și ai autorităților locale și județene.
Vineri, 11 aprilie, debutează la Slobozia etapa națională a Olimpiadei de pedagogie-psihologie rezervată elevilor de la liceele cu profil pedagogic. Competiția va aduce la Liceul Pedagogic ,,Matei Basarab” 108 elevi din toate județele României, care vor susține proba B – orală, după ce pe 28 martie au susținut proba scrisă, desfășurată la nivelul liceelor pedagogice din fiecare județ.

Festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale de Pedagogie-Psihologie se va desfășura vineri, cu începere de la ora 18.00, în Sala ,,Europa” a Consiliului Județean Ialomița.

Tot la Slobozia se desfășoară și concursul național de religie

Cel de-al treilea eveniment care înscrie, din nou, numele municipiului Slobozia pe harta evenimentelor de top, este Olimpiada Națională de Religie (cultul ortodox) pentru elevii claselor V-VIII, programată să se desfășoare în perioada 22-27 aprilie la Colegiul Național ,,Mihai Viteazul”. La faza finală a concursului de religie ortodoxă s-au calificat 312 elevi din toate județele.
Festivitatea de deschidere se va desfășura la Catedrala Episcopală ,,Înălțarea Domnului” pe 23 aprilie, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe,  cu începere de la ora 17.00.  Momentul premierii laureaților va fi găzduit de Casa Municipală de Cultură ,,Nicolae Rotaru” pe 26 aprilie, tot de la ora 17.00 și va fi punctat și de un concert de muzică religioasă susținut de Corala ,,Armonia”.
Conform calendarului concursului, proba scrisă va fi susținută în ziua de 24 aprilie iar ulterior participanții vor avea ocazia de a vizita obiective religioase și culturale din județ, printre care Catedrala Episcopală,
Mănăstirea Sfinții Voievozi – ctitorie a Sfântului domnitor Neagoe Basarab, Muzeul Național al Agriculturii, Muzeul de Istorie și Domeniul Manasia.

Bonus, în mai și iunie, la Fetești

Calendarul evenimentelor organizate de Inspectoratul Școlar Județean Ialomița în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și Consiliul Județean Ialomița va fi completat, în perioada 30 mai – 1 iunie,  de Olimpiada Națională a Sportului Școlar-Oină-F (clasele IX-XII/XIII), găzduită de municipiul Fetești, la Liceul Teoretic ,,Carol I”.
Oficialii IȘJ Ialomița au precizat că ,,participanții vor fi evaluați de comisii formate din profesori de renume, specialiști în domeniile în care își desfășoară activitatea, care vor asigura corectitudinea și exigența necesare  competițiilor de  nivel național”

Cele patru olimpiade sunt susținute financiar de Consiliul Județean Ialomița, care a alocat suma de 100.000 de lei pentru organizarea acestora. În ședința ordinară din luna martie, Legislativul județean a aprobat fără rezerve alocarea a 50.000 de lei pentru sprijinirea organizatorilor Olimpiadei de Fizică iar pentru olimpiadele de pedagogie-psihologie și religie câte 30.000 de lei. La solicitarea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, consilierii județeni au aprobat, prin același proiect de hotărâre, alocarea a 20.000 de lei pentru susținerea probei de oină din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar.

 

Diami

Primeste stiri prin e-mail

Abonează-te acum pentru a primi noutăți exclusive și oferte speciale direct în inboxul tău!

Leave A Comment