Pregătirile pentru ediția 2024 a Festivalului de Artă Culinară „La Casa Tudorii“ au intrat în linie dreaptă

Published On: octombrie 8, 2024Last Updated: octombrie 8, 2024By Tags:

178 de rețete au fost deja înscrise în concursul ai cărui câștigători vor fi cunoscuți duminică după-amiază, cu începere de la ora 15.00. Lista participanților rămâne deschisă până joi, 10 octombrie.

Regulamentul de desfășurare a concursului:

Ziua în care gazdele au stabilit termenul-limită pentru înscrierea în concurs va fi urmată de  cea în care se va da semnalul de start pentru seria de evenimente incluse în programul sfârșitului de săptămână dedicat artei culinare tradiționale.

Ajuns la ediția cu numărul 12, evenimentul organizat de Consiliul Județean Ialomița și Muzeul Județean Ialomița  în parteneriat cu celelalte instituții de cultură ce-și desfășoară activitatea sub autoritatea administrației județene va debuta vineri la ora 17.30, la Slobozia, cu tradiționala paradă a Festivalului, programată să se desfășoare pe Bulevardul Matei Basarab.

O jumătate de oră mai târziu, la Centrul Cultural „Ionel Perlea“ vor fi rostite discursurile oficiale și va avea loc primirea participanților la festival, urmată de prezentarea asociațiilor participante și a programului.

Recitalul Muzicii Militare a Forțelor Navale din Constanța, fanfară dirijată de colonel dr. Cornel Ignat va fi urmată, la ora 19.00, de retragerea cu torțe pe un traseu care va include Bulevardul Matei Basarab, Muzeul Național al Agriculturii și zona Gării, de unde se va merge pe Bulevardul Unirii  către Casa de Cultură a Sindicatelor, cu revenire pe Bulevardul Matei Basarab și capăt de drum la Muzeul Județean Ialomița.

Seria evenimentelor programate sâmbătă, 12 octombrie, la Baza de Cercetare și Expunere Muzeală „Orașul de Floci” din apropiere de Giurgeni va debuta la ora 11.00, cu deschiderea oficială a festivalului, urmată de parada războinicilor medievali:

De la ora 11.30, actorul Dan Cojocaru va reintra în rolul domnitorului Mihai Viteazu pentru o serie de demonstrații militare cu rol de reconstituiri istorice, urmate de turnirul cavalerilor.

În aceeași notă, cu începere de la ora 12.30, membrii Asociației de Reconstituiri Istorice „Vulturii din Țara Călatei“ vor pune în scenă

Kök Boru, un joc de echipe a câte opt călăreți în satul nomad, iar în paralel publicul va putea participa la ateliere de tir cu arcul recurbat, pictură și caligrafie dar și la  jocuri specifice culturii stepelor eurasiatice.

Primul intermezzo al zilei de sâmbătă va fi susținut, cu începere de la ora 13.00, de membrii ansamblului artistic profesionist „Baladele Deltei” din Tulcea, urmat de o serie de demonstrații militare de mânuire a armelor și săbiilor.

De la ora 14.30, timp de o oră, pe scena amenajată în perimetrul ce găzduiește în mod tradițional festivalul vor urca membrii orchestrei populare „Flacăra Prahovei” din Ploiești. Recitalul lor va fi urmat de spectacolul de reconstituire istorică „Ridicarea valahilor lui Mihai la luptă”, prilej pentru spectatori să se bucure de reconstituirea unor scene de luptă ai căror protagoniști vor fi reenactori și cai special dresați pentru astfel de momente.

La ora 16.00, ștafeta va fi preluată de componenții ansamblului folcloric „Bărăganul“ al Centrului Cultural din Călărași, urmați pe scenă de artiștii

Muzicii Militare a Forțelor Navale, coordonați de  colonel doctor Cornel Ignat.

Recitalul Ralukăi, programat la ora 18.00, va fi urmat de cel susținut, o oră mai târziu, de Taraful de la Clejani iar seara de sâmbătă se va încheia după ora 20.40 cu un spectacol de jonglerie cu lumini, foc și fum, pus în scenă de „Mercenarii din Asserculis“.

Ziua de 13 octombrie va avea ca principal punct de atracție concursul de artă culinară

Startul concursului va fi dat la ora 11.00, odată cu prezentarea juriului și a concurenților, urmată, timp de două ore, de momente artistice susținute de ansambluri folclorice și soliști din județ:  ansamblurile de dansuri populare „Florile Bărăganului” din Făcăeni și „Fuiorul” Mihail Kogălniceanu, grupul vocal bărbătesc „Colinda” din Jilavele, ansamblul folcloric „Valurile Dunării” al Căminului Cultural din Giurgeni,  grupul de mandoline și formația de dansuri din localitate,  Grupul vocal „Doruri ciulnițene”  și minirecitalurile susținute de Gabriel Mardare și Sofia Mușoiu.

De la ora 13.30 va fi pus în practică scenariul  „Povestea și legenda Voievodului Mihai al II lea Pătrașcu, supranumit Viteazul” în cadrul căruia va fi reconstituită atacarea garnizoanelor otomane de la granița Tării Românești de către oastea lui Mihai Viteazul , moment urmat de recitalul ansamblului folcloric „Plaiurile Mioriței” din Buzău.

Festivitatea de premiere a celor mai talentați dintre participanții la concursul de artă culinară va avea loc cu începere de la ora 15.00 și va fi urmată  de recitalul Ansamblului „Doina Bărăganului” și de spectacolul de muzică medievală susținut de „Cimpoierii din Transilvania“

Cele trei zile dedicate artei culinare și reconstituirilor medievale din „Casa Tudorii“ se vor încheia cu concertele extraordinare susținute de Mirela Vaida alături de  ansamblul folcloric condus de Mărin Barbu (Nea Mărin), respectiv de Theo Rose.

 

Diami

Primeste stiri prin e-mail

Abonează-te acum pentru a primi noutăți exclusive și oferte speciale direct în inboxul tău!

Leave A Comment