Trupa de teatru a Centrului Cultural „Ionel Perlea” caută noi talente!

Published On: septembrie 23, 2024Last Updated: septembrie 23, 2024By Tags: ,
6 octombrie este data limită pentru înscrierea la cursurile organizate de instituția-fanion a culturii ialomițene sub titulatura  „Ionel Perlea” Drama Club

Anunțul redeschiderii sesiunii de înscrieri pentru trupa de teatru coordonată de Cornelia-Andreea Pandele a fost făcut luni dimineață și are drept public-țintă liceenii din Slobozia (dar nu numai)

Cursurile care continuă tradiția „Ionel Perlea” Drama Club presupun însușirea de către tinerii ialomițeni interesați a cunoștințelor de dicție, mișcare scenică și improvizație, mijloace și tehnici actoricești care – promit organizatorii – îi vor ajuta pe viitorii absolvenți ai cursului să facă față cu deplin succes exigențelor pe care le presupune prezența pe scenă în cadrul viitoarelor spectacole.

Din scenariul cursului de teatru organizat sub auspiciile Centrului Cultural „Ionel Perlea” fac parte și exerciții și jocuri care îi vor da un pronunțat caracter interactiv. Și care, prin urmare, e de așteptat să îl facă și mai atractiv pentru viitorii tineri actori.

Cursul este gratuit pentru toți cei interesați iar înscrierile se pot  face până cel târziu la data de 6 octombrie prin accesarea link-ului https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSevRhgtzsH6U8LTwlYrO5gvVUTNfzkWoUE13Q5AEEzmYRfi3A/viewform?fbclid=IwY2xjawFeFktleHRuA2FlbQIxMAABHZwhXD0iB2y-p62GoU0ZNVej-embvjfEEMeyDkB7elbiMlHSTny2EyN01w_aem_cRncb3p6hZqb4Qknsdr7Fw

Diami

Primeste stiri prin e-mail

Abonează-te acum pentru a primi noutăți exclusive și oferte speciale direct în inboxul tău!

Leave A Comment