Tabloul principal al „Naparis Trophy“ e complet. Luni după amiază s-au disputat primele meciuri din turul 1
Turneul de tenis de la Slobozia, dotat cu premii ce totalizează 40.000 de euro și-a stabilit, luni, câștigătoarele celor 8 locuri ce completează tabloul principal
Spectacolul a fost total în cea de-a doua zi a calificărilor, cu nouă jucătoare din România în căutarea loviturilor care să le propulseze în primul tur al competiției din circuitul ITF Pro.
Alexia Mărginean a furnizat una dintre marile surprize din turul secund al calificărilor după ce a învins-o în trei seturi pe rusoaica Ecaterina Kazionova, cu scorul de 1-6, 6-2, 6-3
Oana Simion a furnizat și ea una dintre surprizele zilei după ce, din postura de favorită nr.10 la calificarea pe tabloul principal, a revenit senzațional în meciul contra favoritei 3, italianca Beatrice Ricci. După un prim set cedat la 1, Oana și-a reglat jocul și s-a impus în următoarele două seturi cu 1-6, 6-4, 6-3.
Alături de ea, au făcut saltul către runda inaugurală și Bianca Bărbulescu – 6-3, 6-4 în meciul contra Andreei Soare și Irina Fetecău, învingătoare previzibilă, cu 6-1, 6-3 în meciul contra Sarei Maria Dragnea, una dintre beneficiarele de wild-card din partea gazdelor.
Din păcate, Alexia Trașcu nu a avut nici o șansă în fața bulgăroaicei Lidia Encheva, care a învins-o în două seturi, scor 6-2, 6-0. Ioana Teodora Sava a început excelent confruntarea cu cealaltă jucătoare din Bulgaria ajunsă în turul secund al calificărilor, Denislava Glushkova, și și-a adjudecat lejer setul inaugural, cu 6-1. Din păcate, românca nu a mai făcut față jocului adversarei și în următoarele două seturi, cedate cu 2-6, 3-6.
Ioana Zvonaru s-a oprit și ea în calificări, învinsă de croata Dunja Maric cu 6-3, 7-5.
În unul dintre cele mai frumoase meciuri ale zilei, franțuzoaica de origine română Victoria Muntean a cedat în două seturi identice 4-6, 4-6, în fața egiptencei Sandra Samir, a doua favorită la calificarea pe tabloul principal.
Pentru brașoveanca în vârstă de 27 de ani născută în Belgia și care luptă în circuit sub tricolor francez rămâne bucuria de a fi participat la un turneu despre care afirmă că reunește jucătoare de cel mai bun nivel. Victoria Muntean s-a declarat convinsă că „Naparis Trophy“ are potențial și că nu exclude o a doua participare în concurs:
Victoria a vorbit și despre meciul pierdut în fața Sandrei Samir, meci pe care, la un moment dat, în setul secund, a avut șansa de a-l trimite în decisiv:
Prezență inedită pe terenul central de la „Naparis Trophy“, Victoria Muntean, care a început tenisul la vârsta de 4 ani, în cadrul secției de profil a clubului Dinamo Brașov, are în palmares trei titluri și alte cinci finale disputate la simplu, la care se adaugă șase titluri și alte 15 finale pierdute la dublu-feminin.
Revenind la turneu, trebuie menționat că luni s-au disputat și primele meciuri de pe tabloul principal. Spaniola Lucia Cortez Llorca a învins-o pe italianca Tatiana Pieri cu 6-3. 7-6(6) iar rusoaica Ksenia Laskutova a dispus de Mara Gae cu 6-3, 7-5.
Spectacolul sportiv de la Slobozia continuă pe terenurile Tenis Con și CSM Unirea Slobozia până sâmbătă, când sunt programate finalele.