Nicole Dumitrașcu și Woo-Ju Baik au fost marile revelații ale Festivalului-concurs internațional „Ionel Perlea“
Gala laureaților a încununat cea mai reușită dintre cele opt ediții de până acum ale concursului de dirijat găzduit de Slobozia
Binomul artistic constituit de masterclass-ul de dirijat și concursul internațional de profil din cadrul festivalului a prilejuit, la sfârșit de august, publicului prezent în Sala „Europa“, două întâlniri de colecție. Și încărcate de emoție, cu atât mai mult cu cât protagonista primului dintre ele (în ordine cronologică) a fost Nicole Dumitrașcu.
Felul în care tânăra studentă a Universității Naționale de Muzică a știut să culeagă din tainele artei dirijorale dezvăluite de mentorul său, David Crescenzi, l-a făcut pe italianul adoptat fără rezerve de universul artistic românesc să-i încredințeze finalul Galei „Puccini 100“. Final ce a încununat sublim zilele de studiu aprofundat și care i-a confirmat Nicolei faptul că și-a ales bine drumul spre desăvârșirea în plan artistic.
N-a fost deloc întâmplătoare nici alegerea sopranei italiene Brigida Garda pentru interpretarea rolului eroinei principale din opera „Tosca“ de Giacomo Puccini. Din întâlnirea celor două artiste a rezultat un moment ce va rămâne, cu siguranță, în istoria celor peste trei decenii de când Slobozia e reper pe harta evenimentelor culturale românești și internaționale.
La doar câteva minute după ce a coborât de la pupitrul dirijoral, Nicole Dumitrașcu – cunoscută până mai ieri ca una dintre vocile de aur ale Ansamblului „Doina Bărăganului“ – a împărtășit cu noi emoțiile de a fi reușit să conducă magistral orchestra „Ionel Perlea“:
Nicole Dumitrașcu ne-a dezvăluit și secretul schimbării direcției în care s-a îndreptat cariera ei artistică, odată cu invitația de a asista la masterclass-ul de dirijat susținut la Slobozia, în urmă cu doi ani, de maestrul Dumitru Goia:
Ca o continuare firească a Masterclass-ului susținut de David Crescenzi, a fost rândul participanților la Concursul Internațional de Dirijat să intre în scenă.
După două zile de concurs desfășurate la cele mai înalte cote artistice dar și ale emoțiilor resimțite deopotrivă de participanți, membrii juriului și organizatori, competiția ajunsă la cea de-a opta ediție și-a desemnat finaliștii. Și, la capătul altei seri cu deosebite valențe artistice dar și umane, laureații ediției 2024 a competiției organizată de Consiliul Județean Ialomița prin intermediul Centrului Cultural „Ionel Perlea “, în parteneriat cu Asociația „Suonarte“, a cărei activitate este coordonată de baritonul și dirijorul Cătălin Țoropoc. Acesta a ținut, urmare firească a discuțiilor purtate cu membrii juriului, să reitereze ideea că ediția 2024 a festivalului a fost cea mai reușită de până acum :
Procesul de selecție a celor mai buni dintre cei buni a fost unul complex, în condițiile în care au fost înscriși, inițial, 5 1 de concurenți, dintre care, în urma preselecției, au intrat în concurs 24 de dirijori din Brazilia, Cehia, China, Coreea de Sud, Franța, Germania, Grecia, Italia, Israel, Japonia, Marea Britanie, Polonia, Singapore și Statele Unite.
Seara la finalul căreia a fost stabilită ierarhia finală, a avut două părți distincte. În prima dintre ele, bazată pe muzica lui Felix Mendelssohn – Bartholdy, cehul Ondrej Souhoup a avut onoarea de a interpreta uvertura „Hebridele“, urmat de Patrick Tuttle (Germania), James Hernshaw și Dominic Grier(Marea Britanie), cărora li s-a adăugat italianul Matteo Dal Maso, fiecare cu interpretarea proprie a celor patru părți ale Simfoniei nr. 3.
În debutul părții secunde, sud-coreeanul Woo-ju Baik a dirijat uvertura la opera „Don Giovanni“ de Wolfgang Amadeus Mozart și a revenit la pupitrul dirijoral în penultimul moment muzical al serii, însoțit de baritonul Sebastian Balaj, interpret al ariei Contelui de Almavista din celebra operă mozartiană „Nunta lui Figaro“.
Cele două momente susținute pe scena Sălii „Europa“ aveau să-i aducă tânărului artist trofeul oferit celui mai merituos dintre participanții la concursul de dirijat din cadrul Festivalului „Ionel Perlea“. Marele premiu a fost dublat și de un premiu special, oferit de Sebastian Tegzeșiu, managerul Filarmonicii de Stat din Brașov. Familiarizat deja cu scena lirică românească, după ce în luna martie a mai câștigat un concurs organizat la Pitești, Woo-ju Baik va trebui să revină în țară pentru a dirija unul dintre concertele stagiunii viitoare a Filarmonicii din Brașov.
Laureatul ediției a opta a Concursului Internațional de Dirijat desfășurat la Slobozia a surprins plăcut și prin expresivitatea demonstrată la pupitrul dirijoral. Tânărul dirijor din Coreea de Sud avea să ne mărturisească, la scurt timp după încheierea festivității de premiere, că o parte din puterea de concentrare îi este dată și de faptul că încearcă să zâmbescă în permanență. „E ceva dincolo de cuvinte, dar zâmbetul mă ajută să comunic cu orchestra și cu artiștii de pe scenă“ a conchis Woo-ju Baik:
Un mic detaliu de „culise“: proaspătul deținător al trofeului a ajuns la Slobozia la capătul unei călătorii-aventură, care a durat mai bine de 22 de ore.
Matteo Dal Masso a obținut premiul al doilea și un premiu special oferit de Michalis Economou, directorul muzical al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii Elene, grupare muzicală pe care italianul va avea onoarea să o dirijeze la unul dintre spectacolele stagiunii 2024-2025.
În palmaresul ediției 2024 a concursului de dirijat a intrat și cehul Ondrej Souhoup, câștigător al premiului al treilea și remarcat în mod special de Svetlana Bivol, manager al Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici“ de la Chișinău.
Juriul prezidat și la ediția de anul acesta de reputatul compozitor și dirijor Sabin Păutza i-a acordat un premiu special englezului Dominic Grier, recompensat pentru prestația din concurs și cu premiu oferit de Filarmonica de Stat din Sibiu, prin managerul Cristian Lupeș
Deși nu s-a calificat în finala concursului, israelianul Nitai Rach a primit recunoașterea calităților artistice din partea Danielei Vlădescu și oportunitatea de a se afla, pentru o seară din stagiunea viitoare, la pupitrul orchestrei Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovschi“ din Constanța.
De altfel, Daniela Vlădescu s-a exprimat în termeni elogioși și în legătură cu nivelul participanților în concurs dar și despre modul în care gazdele au reușit să pună în practică festivalul ce poartă numele lui Ionel Perlea, de departe cel mai cunoscut dintre ialomițenii care și-au dedicat viața și cariera muzicii:
Din juriul care a evaluat prestațiile concurenților a făcut parte și Alexandru Neagu, profesor la Universitatea Națională de Muzică din București iar la reușita evenimentului au contribuit prestația de zile mari a profesioniștilor din orchestra „Ionel Perlea“, a concert-maestrului Cristian Balaj, pianistei Mădălina Florescu și a soliștilor Anna Stănescu, Anastasia Türköz, Bianca Poenaru, Cristina Fieraru, Iustinian Zetea, Paul Celmare și Sebastian Balaj.
Concluziile regalului muzical de la Slobozia dar și perspectivele acestuia aveau să fie conturate de Clementina Tudor, managerul Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea“:
Șansele ca festivalul să fie inclus în circuitul evocat de Clementina Tudor sunt cu atât mai mari cu cât, conform asigurărilor date chiar pe scena Galei de Alexandru Potor, primarul ales al Sloboziei, susținerea financiară de care principalul reper al vieții culturale ialomițene se bucură din partea administrației județene va fi dublată de un aport consistent din bugetul municipiului reședință de județ.