Unirea Slobozia joacă primul meci „acasă“ din postura de revelație a rundei inaugurale a SuperLigii
Fotbaliștii antrenați de Adrian Mihalcea dispută vineri seară pe terenul central al complexului sportiv de la Clinceni primul meci în care echipa ialomițeană are responsabilități de gazdă.
Meciul contra campioanei en-titre, FCSB, se desfășoară sub impresia produsă de Unirea Slobozia în deschiderea noii stagiuni fotbalistice, când golul înscris, în minutul 19, de Florin Purece, urmat de o prestație mai mult decât curajoasă în fața Farului Constanța, a detonat prima bombă a campionatului.
De altfel, Gică Hagi – căruia Unirea Slobozia i-a stricat bucuria meciului cu numărul 350 ca antrenor în SuperLigă – a fost și primul care a remarcat jocul bun făcut de outsideri:
Cronicile scrise dar și cele radio-televizate aveau să scoată și ele în evidență jocul prestat de Unirea Slobozia în fața unui adversar care a părut că nu a luat jocul în serios.
O dovadă în plus în ceea ce privește aprecierile la adresa debutului Unirii Slobozia o constituie și faptul că Liga Profesionistă l-a declarat pe Adrian Mihalcea antrenorul etapei inaugurale. Și a inclus doi jucători – pe fundașul Paul Antoche și pe mijlocașul Florin Purece – în echipa ideală a etapei.
Titlurile onorifice oferite de specialiștii LPF au părut să nu-l impresioneze prea tare pe Adrian Mihalcea. Antrenorul Unirii Slobozia a declarat la conferința de presă ce a prefațat meciul cu FCSB că e și-ar dori ca Unirea Slobozia să fie apreciată așa cum se cuvine la final de sezon. În același context, tehnicianul Unirii a vorbit și despre meciul contra echipei antrenată de Elias Charalambous:
Unirea Slobozia – FCSB se joacă vineri, 19 iulie, de la ora 22.00, cu Vlad Baban la centru, secondat de tușierii Alexandru Vișan și Adrian Vornicu și ajutat din camera VAR de Claudiu Marcu și Ovidiu Artene.