La Slobozia se redeschide Salonul Național de Artă Plastică „Atitudini Contemporane“
Actualitatea culturală ialomițeană a începutului de săptămână este marcată de cel de-al 17-lea vernisaj al expoziției de artă plastică organizată la Slobozia de curatorul independent Dan Truică în parteneriat cu Centrul Cultural „Ionel Perlea“
Marți după amiază, cu începere de la ora 16.30, Sala „Arcadia“ a Centrului Cultural va fi gazda vernisajului celei mai longevive expoziții de artă plastică organizată la Slobozia sub egida Truicart Events Brand.
Noutatea ediției 2024 este reprezentată de tema de anul acesta, una apreciată de gazde ca una provocatoare pentru toți artiștii ce vor fi prezenți pe simeze: martiriul copiilor din orfelinate, „cei care după o viață chinuită au avut totuși puterea să se ridice, să ne creeze nouă astăzi variate posibilități de a expune, de a ne exprima plenar în libertate“
Gazdele dau asigurări celor care vor trece pragul Centrului Cultural „Ionel Perlea“ că expoziția va include lucrări figurative sau abstracte, penetrante vizual, pline de încărcătură emoțională, aflate sub semnul sincerității actului creator.
Indiferent de tehnica abordată artiștii selectați în cadrul acestei manifestări demonstrează, odată în plus, dincolo de frontiere, actualitatea și acuratețea unui mesaj vizual contemporan racordat la cele mai noi tendințe europene.
Cele 40 de lucrări de pictură, sculptură și artă decorativă ce urmează a fi expuse poartă semnătura a 18 artiști plastici: Ioan Avrămuț, George Bilan, Laszlo Botar, Adrian Budea, Elena Dăscălescu, Cornelia Victoria Dedu, Tara Dobrovolski, Ioana Enescu Truică, Paul Hitter, Adrian Garbis Hofman, Aurelia Matei, Ruxandra Sibil Mermeze, Iulian Mîță, Andres Fernandez Molina, Gabriela Naftanailă Levențu, Victoria Caraiman Pastuch, Cătălina Uatu și Dan Tudor Truică
Salonul Național de Artă Plastică „Atitudini Contemporane“ a reprezentat din 2008 până în prezent, pentru manifestările de artă contemporană românească, un eveniment cu totul special atât prin format cât și prin diversitatea lucrărilor prezentate pe simeze.
Ajunsă la ediția cu numărul 17, expoziția itinerantă a ajuns până acum în 60 de orașe și 120 de spații expoziționale și a căpătat, prin ceea ce organizatorii apreciază ca fiind o largă conexiune post-modernă, caracter internațional.
Intrat încă de la primele ediții în tradiția evenimentelor de prim rang găzduite de Centrul Cultural „Ionel Perlea“, Salonul Național de Artă Plastică „Atitudini Contemporane“ va fi deschis pentru publicul local iubitor de artă plastică în perioada 14-28 mai.