Consiliul Județean Ialomița cofinanțează olimpiadele și concursurile școlare ce vor fi organizate în județ
Ialomița este și în 2024 gazda unui număr de cinci competiții ale elevilor, dintre care trei olimpiade școlare, iar o parte din efortul financiar pe care îl presupune organizarea acestora va fi suportat din bugetul județean
Desfășurarea în condiții optime a concursurilor școlare a căror organizare a fost încredințată în 2024 Inspectoratului Școlar Județean Ialomița s-a aflat din nou în atenția consilierilor județeni.
Reuniți în ședința ordinară a lunii aprilie, aceștia au aprobat fără rezerve solicitarea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița de suplimentare a bugetului alocat susținerii Concursului de Chimie ,,Petru Poni”, a cărui etapă națională urmează să se desfășoare la Slobozia în perioada 9-12 mai.
La suma alocată inițial, de 25.000 de lei, oficialii IȘJ Ialomița au cerut, printr-o adresă remisă la data de 10 aprilie, o suplimentare de 15.000 de lei. Această suplimentare a făcut obiectul proiectului de hotărâre inclus pe ordinea de zi a ședinței forului deliberativ județean desfășurată pe 25 aprilie, după cum a explicat în plen Adrian Ionescu, secretarul general al județului:
Consiliul Județean Ialomița și Inspectoratul Școlar Județean încheiaseră la data de 2 aprilie contractul de asociere nr. 831912024-U, ce avea ca obiect asocierea celor două instituții în vederea finanțării concursului național de chimie ce urmează să se desfășoare la Slobozia. Banii alocați de la bugetul județean urmează să fie alocați cheltuielilor cu materialele publicitare, birotica pe care o presupune concursul și masa pentru cei 100 de elevi participanți, 25 de profesori însoțitori și tot atâția profesori membri ai comisiei care va evalua lucrările redactate în timpul concursului.
Sumele repartizate de la bugetul județean pentru sprijinirea organizării la Slobozia a concursurilor și olimpiadelor școlare fuseseră aprobate în cadrul ședinței ordinare din 28 martie.
Odată cu ,,ajustarea” aprobată săptămâna trecută, valoarea totală a sprijinului acordat IȘJ Ialomița din bugetul județean în vederea organizării concursurilor și olimpiadelor școlare se ridică la 315.000 de lei. Din această sumă, 50.000 de lei au fost alocați Olimpiadelor Naționale – Domeniul Economic, Administrativ, Comerț, respectiv Turism și Alimentație, 40.000 de lei pentru anterior amintitul concurs de chimie ,,Petru Poni” și 25.000 pentru Olimpiada Națională de Tehnologia Informației.
Cea mai consistentă finanțare, în valoare de 200.000 de le,i a fost repartizată pentru Concursul Național de Matematică ,,Naparis”. Competiția rezervată elevilor din clasele a V-a și a VI-a se va desfășura în luna iulie la Amara și nu beneficiază de finanțare din partea Ministerului Educației. În condițiile date, pentru organizarea concursului, oficialii Inspectoratului Școlar Județean Ialomița au atras sponsorizări ce totalizează 72.290 de lei. În afara sumelor deja menționate este de consemnat și faptul că IȘJ Ialomița are alocată din bugetul Ministerului Educației pentru organizarea concursurilor și olimpiadelor școlare de anul acesta suma de 585.886 de lei.