Adrian Georgescu a fost confirmat, prin vot, la conducerea A.C.C.P.T. Ialomița

Published On: februarie 29, 2024Last Updated: martie 9, 2024By Tags:

Adunarea Generală desfășurată miercuri, 28 februarie, la Slobozia, a validat schimbarea de gardă de la conducerea asociației.

Adrian Georgescu este noul președinte al Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Ialomița, organism asociativ ce reprezintă interesele a peste 300 de fermieri.

Scrutinul a întrunit cvorumul necesar conform statutului, de două treimi din numărul total de voturi ale membrilor existenți.

Din datele oficiale comunicate la scurt timp după încheierea Adunării Generale, rezultă că au fost exprimate 74% din numărul total de voturi, în urma cărora succesiunea lui Silviu Mihai la conducerea A.C.C.P.T. Ialomița va fi asigurată, pentru următorii doi ani,  de Adrian Georgescu, ales cu unanimitate de voturi.

Noul președinte va fi ajutat în exercitarea mandatului de predecesorul său, Silviu Mihai, ales în funcția de vicepreședinte.

Lui Bogdan Sitaru i-a fost încredințată funcția de secretar al organizației, din al cărei Comitet Director vor mai face parte, în noul mandat, și Andreas Telehuz, Cristian Moroianu și Cristian Costandache.

O prezență inedită în rândurile membrilor Comitetului Director, dar care face parte din politica organizației de promovare și încurajare a femeilor, este cea a Iuliei Blagu. Iulia continuă, astfel, și misiunea Mariei Iorga, membru fondator al Asociației, în urmă cu 23 de ani.

În ceea ce-l privește pe Adrian Georgescu, trebuie precizat și faptul că noul președinte al A.C.C.P.T. Ialomița se numără printre fermierii cu tradiție în sectorul agricol iar societatea pe care o administrează, Adiflora SRL Smirna , înființată în 2003, exploatează în prezent 2600 de hectare de teren agricol.

„Mulțumim domnului Silviu Mihai pentru activitatea depusă în mandatul precedent, mediului asociativ al fermierilor ialomițeni și in mod deosebit membrilor asociației care

au asigurat prezența și urăm succes noii echipe de conducere in provocarea pe care au acceptat-o pentru următorii 2 ani“ se consemnează în finalul comunicatului de presă prin intermediul căruia au fost făcute publice rezultatele scrutinului de miercuri.

A.C.C.P.T. Ialomița reunește, la început de primăvară 2024, 315 membri care lucrează 123.000 de hectare în Ialomița dar și în Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Giurgiu, Ilfov, Prahova și Tulcea.

Diami

Primeste stiri prin e-mail

Abonează-te acum pentru a primi noutăți exclusive și oferte speciale direct în inboxul tău!

Leave A Comment