SC Urban SA caută patru profesioniști pentru posturile de operator stație de epurare, lăcătuș mecanic, electrician și strungar

Published On: noiembrie 4, 2023Last Updated: noiembrie 8, 2023By Tags:

Operatorul de apă-canal de la Slobozia scoate la concurs în vederea angajării pe perioadă nedeterminată patru posturi.

Urban SA caută în vederea angajării un lăcătuș mecanic cu atestat sau certificare în domeniu (sau similar în domeniul mecanic). Experiența în domeniu constituie un avantaj.

Fișa postului include realizarea lucrărilor mecanice și de lăcătușărie asupra echipamentelor și instalațiilor dar și alte sarcini specifice sectorului respectiv de activitate.

Urban SA caută de asemenea un operator pentru stația de epurare, absolvent de studii medii cu profil tehnic, cu o vechime în muncă de cel puțin un an. În sarcina acestuia urmează să intre asigurarea funcționării la parametrii optimi a instalațiilor și echipamentelor stației de epurare de la Slobozia.

Un alt post scos la concurs este cel de electrician, pentru care se solicită din partea candidaților să fi absolvit studii liceale sau școala profesională de profil cu certificat de absolvire din care să rezulte specialitatea (meseria) și să poată dovedi faptul că au cel puțin un an de experiență în domeniu

Responsabilitățile postului includ executarea de operațiuni și lucrări de întreținere a instalațiilor electrice în scopul asigurării funcționării acestora în condiții optime.

SC Urban S.A.. Slobozia scoate la concurs și un post de strungar calificat, absolvent al unei școli profesionale, cu experiență în domeniul confecțiilor metalice și cu aptitudini tehnice.

Pentru toate cele patru posturi scoase la concurs se solicită din partea candidaților seriozitate față de programul de lucru și activitatea pe care urmează să o desfășoare și se oferă contract de muncă pe perioadă nedeterminată, salariu atractiv, tichete de masă și vouchere de vacanță.

Cererile de angajare însoțite de C.V. pot fi depuse la sediul Urban SA din Slobozia, strada Vasile Alecsandri nr. 14 sau trimise pe adresa de e-mail office@scurbansaslobozia.ro.

Diami

Primeste stiri prin e-mail

Abonează-te acum pentru a primi noutăți exclusive și oferte speciale direct în inboxul tău!

Leave A Comment