FarmConect România 2023 s-a încheiat. Ecourile se aud încă…
Vocile evenimentului sunt la unison: «FarmConect crește frumos!»
Ediția 2023 a unuia dintre cele mai importante evenimente de agro-business din România este deja istorie dar pentru organizatori rămân de referință pentru proxima întâlnire concluziile desprinse din cele patru zile de târg.
Una dintre cele mai bune dintre concluziile respective a fost cea exprimată de Alina Crețu, directorul executiv al Forumului APPR. Pentru care, procesul de evoluție a FarmConect în raport cu ediția inaugurală ține de domeniul evidenței iar cele mai mari speranțe sunt legate de momentul în care târgul va reprezenta opțiunea principală a celor implicați în sectorul agricol pentru un dialog deschis și productiv:
Pentru Nicolae Sitaru, președintele altfel deloc superstițios al FAPPR, FarmConect a stat sub semnul ploii care a căzut în ajunul deschiderii târgului. Ploaie care, în opinia fermierului ialomițean, a fost de bun augur și pentru modul în care s-au desfășurat evenimentele din calendarul FarmConect, târg necesar pentru un boom economic și social al Bărăganului în ansamblul său:
Succesul de care s-a bucurat ediția a doua a FarmConect România a fost anticipat de Dragoș Soare în discursul inaugural, rostit în ultima zi de vară calendaristică a anului 2023 și centrat în jurul ideii că parterneriatul public-privat poate să reprezinte rețeta de succes pentru evoluția sectorului agricol din Ialomița către statutul de etalon la nivel național:
În cifre brute, FarmConect România 2023 a însemnat 120 de entități, fie că e vorba despre marii actori de pe piața de inputuri ori utilaje agricole, de bănci, producători agricoli veniți la târg să-și prezinte oferta de produse și servicii sau companii care au contribuit din punct de vedere artistic la reușita unui eveniment de top.
În cele patru zile de târg, au trecut pe la standurile amenajate în imediata vecinătate a Parcului Industrial IMM din Slobozia peste 13.000 de vizitatori.
FarmConect România 2023 a fost organizat de Forumul APPR în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și Primăria Municipiului Slobozia.